vineri, 18 aprilie, 2025
vineri, 18 aprilie, 2025

Ultimele stiri

ANM anunță vreme rea la început de aprilie: Ninsori și temperaturi scăzute

Meteorologii ANM au actualizat prognoza pentru acestă săptămâna și anunță că vremea nefavorabilă va persista și în primele zile ale lunii aprilie. În majoritatea regiunilor, vor fi ploi cu caracter de aversă, iar în zonele montane se vor înregistra lapoviță și ninsoare. Potrivit prognozei pe termen lung, nu se preconizează îmbunătățiri semnificative ale vremii, astfel că ploi și temperaturi scăzute vor continua să caracterizeze perioada următoare.

Cerul va avea înnorări, mai persistente în partea de vest și nord-vest a țării. Va ploua, mai ales cu caracter de aversă, în Banat, Crișana și Maramureș, local în Transilvania și la munte și doar pe alocuri în celelalte regiuni. Izolat cantitățile de apă vor fi de 10…15 l/mp.

Pe crestele montane vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile minime se vor încadra între 2 și 9 grade. Pe arii restrânse se va forma ceață, cu o probabilitate mai mare în estul, sudul și centrul teritoriului.

În vestul și nord-vestul țării valorile termice diurne se vor situa ușor sub mediile specifice acestei date, dar în celelalte regiuni vor fi peste acestea. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și va ploua, cu o frecvență mai mare pe parcursul zilei, pe arii extinse în nord-vest și centru, precum și la munte și local în restul teritoriului.

Ploile vor avea mai ales caracter de aversă, cantitățile de apă vor depăși izolat 15…20 l/mp, iar trecător se vor semnala descărcări electrice.

Pe crestele montane vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în Banat, Crișana, iar noaptea în Oltenia și Muntenia, dar de scurtă durată și în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor situa între 12 și 20 de grade, iar cele minime între 3 și 8 grade.

Dimineața și noaptea, pe areale mici, va fi ceață.

Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

În următoarele şapte zile, temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai coborâte decât mediile climatologice ale acestei perioade. Regimul pluviometric se va situa în limite normale pentru această săptămână în cea mai mare parte a ţării, posibil uşor excedentar în zona montană din sud-vestul teritoriului.

În săptămâna 14 – 21 aprilie, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de normalul perioadei în toate regiunile, iar cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă în toate regiunile.

În ultima săptămână a lunii aprilie, mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână la nivelul întregii ţări. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării.

Link: https://www.stiripesurse.ro/meteorologii-anm-au-actualizat-prognoza-si-anunta-un-inceput-de-aprilie-cu-vreme-extrem-de-urata-ninsori-ploi-si-temperaturi-scazute_3631479.html

Sursa: stiripesurse.ro

Sursa foto: euronews.ro

Ultimele postari

Publicitate

STIRI DE CITIT