Înaintea plecării spre Buzău, #corviniştii au avut parte de o întâlnire specială, cu câţiva dintre cei mai mici fani ai lor!
Micuţii de la Grădiniţa Prichindelul Hunedoara au venit la finalul antrenamentului cu un scop precis! Să le vândă băieţilor mărţişoarele confecţionate împreună cu educatoarele lor, ca parte a programului„Mărţişor Cărţişor – citeşte-mi 100 de poveşti”, program care le oferă posibilitatea de a achiziţiona noi cărți pentru „Insula de Lectură” a copiilor grădiniței, materiale și jocuri pentru „Curtea de joacă” și Cabinetul de Logopedie și Consiliere psihologică.
Iar alb-albaştrii au supra-licitat pentru toate mărţişoarele realizate de cei mici, în încercarea de a sprijini întreg demersul. Mai mult, după ce s-au asigurat că fondurile au ajuns în cutiuţa special creată de cei mici şi după ce şi-au ales câteva dintre mărţişoare, s-au băgat la joc, alături de „corbişori”, cu promisiunea că vor lua parte şi la „Insula de lectură” – acolo unde le vor citi celor mici din noile cărţi de poveşti care se vor regăsi în biblioteca lor.
A, să nu uităm! Mărţişoarele confecţionate de cei mici se mai găsesc şi în următoarele locaţii:
• Restaurant Werk
• Sara Cafe & Bar
• Caffe D’Art
• Best Hotel
• G-Food (de pe Pietonală și zona Union)
• Restaurant Pizzeria Roma
• la sediul Grădiniței Prichindelul Hunedoara.
Clubul nostru sprijină toate demersurile de acest gen, ca parte a campaniei „Un oraş, o comunitate, o echipă!”, prin care ne dorim să aducem spiritul corvinist mai aproape de hunedoreni, indiferent de vârstă!