joi, 22 mai, 2025
joi, 22 mai, 2025

Ultimele stiri

Unul din cinci copii de gimnaziu din Hunedoara este susceptibil de probleme ale coloanei vertebrale

Aceasta este concluzia la care s-a ajuns în urma centralizării rezultatelor preliminare ale acţiunilor de depistare a eventualelor tulburări de statică vertebrală derulate până acum de Primăria municipiului Hunedoara prin intermediul Direcţiei de Asistenţă Socială.

Acţiunile au început în luna octombrie şi s-au derulat deja la câteva şcoli din oraş (Şcoala Gimnazială Nr. 1, Colegiul Naţional „Iancu de Hunedoara” şi, ieri, Şcoala Generală Nr. 3).De la bun început ne-am propus să ajungem cu această acţiune în fiecare unitate şcolară din oraş. Astăzi echipa DAS a fost prezentă la Şcoala Generală nr. 7. Urmează Şcoala Generală nr. 8. Tulburările de statică vertebrală (tendinţe cifotice/scoliotice, cifoze, scolioze, cifoscolioze hiperlordoza sau „spatele plat) sunt afecţiuni care, dacă nu sunt depistate şi corectate din timp, pot afecta grav starea de sănătate a viitorului adult.Precizare: sunt verificaţi doar copiii ai căror părinţi şi-au dat acordul, în prealabil, pentru includerea în acţiunea menţionată. Îi mulţumim încă o dată domnişoarei balneo-fiziokinetoterapeut Alexandra Nedeluşi, fără al cărei sprijin (voluntar) această acţiune nu ar fi fost posibilă.

Sursa- Primăria Hunedoara

Ultimele postari

Publicitate

STIRI DE CITIT